Gigi Becali are concurență pentru jucătorul dorit la FCSB: „Îl vor mai multe echipe din țară și una din străinătate!”. În ce condiții ar putea ajunge la vicecampioană

Gigi Becali are concurență pentru jucătorul dorit la FCSB: „Îl vor mai multe echipe din țară și una din străinătate!”. În ce condiții ar putea ajunge la vicecampioană
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali, patronul lui FCSB, ar dori să îl transfere pe Valentin Țicu, fundașul stânga în vârstă de 21 de ani de la Petrolul Ploiești, însă are concurență.

Costel Lazăr, președintele de la Petrolul Ploiești, a dezvăluit că mai multe cluburi din România și unul din străinătate și-au exprimat interesul pentru Valentin Țicu.

Oficialul „lupilor galbeni” a explicat că acesta va pleca de la Petrolul Ploiești doar dacă va exista o ofertă avantajoasă pentru club.

Gigi Becali are concurență pentru Valentin Țicu, jucătorul de la Petrolul Ploiești dorit la FCSB

Valentin Țicu ar putea ajunge la FCSB doar dacă Gigi Becali va fi dispus să bage adânc mâna în buzunar, dar și dacă suporterii vor fi de acord cu acest transfer al căpitanului de la Petrolul Ploiești.

„Da, și nu numai de la FCSB (n.r. există interes pentru Valentin Țicu). Mai sunt și alte echipe din țară, plus un club din străinătate. Toți tatonează, monitorizează echipa noastră. E un lucru îmbucurător că ne urmăresc cluburi mai mari.

Nu se pune problema acum pentru un transfer. Numai dacă e vreo sumă care să ne amețească sau să ne copleșească. Sunt conștient că la un moment dat vor fi solicitări pentru transferuri. Și nu te poți opune ascensiunii unui jucător. Trebuie să ne uităm și la viitorul acestor copii, pe care nu-i putem bloca dacă vor veni oferte bune și pentru club, și pentru ei.

Iar dacă noi nu vom avea condițiile pentru abordarea marii performanțe, trebuie să te gândești la acel copil. Ca toată lumea să fie împăcată cu asta, inclusiv relația cu suporterii. Nu ne apucăm să vindem jucători dacă nu ne consultăm și cu fanii. Avem un reprezantant al lor în Adunarea Generală, iar părerile lui sunt ascultate”, a spus Costel Lazăr, potrivit GSP.

  • 3 goluri în 15 meciuri a marcat Valentin Țicu pentru Petrolul Ploiești în actuala ediție a Ligii 2.
  • 250 de mii de euro este cota de piață a lui Valentin Țicu, potrivit Transfermarkt.
Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Pleacă de la Știrile Pro TV. Trece la Antena 1 după 26 de ani
Pleacă de la Știrile Pro TV. Trece la Antena 1 după 26 de ani
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×